Creăm șanse egale prin dezvoltarea abilităților de integrare socială pentru 200 de persoane vulnerabile pentru o comunitate puternică în Sălacea
12.08.2022
Creăm șanse egale prin dezvoltarea abilităților de integrare socială pentru 200 de persoane vulnerabile pentru o comunitate puternică în Sălacea
În postările anterioare de pe pagina de Facebook am anunțat că în 4 aprilie 2022 am lansat proiectul Servicii integrate și șanse egale pentru o comunitate puternică în Sălacea și am vorbit despre primele 5 întâlniri care fac parte din prima activitate care ne va ajuta să fim foarte eficienți în munca noastră din comunitatea Salacea.
Pentru că ne dorim să fim foarte eficienți în munca noastră, am organizat 5 întâlniri pentru a identifica nevoile comunității Sălacea. La aceste întâlniri au participat 75 de membri din comunitatea Sălacea și 25 de posibili parteneri.
Scopul acestor 5 întâlniri cu cele 100 de persoane a fost să auzim vocea membrilor din comunitate, să identificăm împreună cu ei nevoile comunității pentru a crea parteneriate și a găsi cât mai multe soluții la problemele principale cu care se confruntă comunitatea din Salacea.
În urma acestor întâlniri vom face următoarele:
- Vom identifica 4 lideri locali pe care îi vor forma pentru a deveni persoane resursă pentru comunitate
- Vom alege 6 parteneri din cei care au fost prezenți la întâlnirile cu membri comunității și vom semna acorduri de parteneriat cu ei
- Vom realiza un plan de nevoi și un plan de acțiune
- Vom dezvolta instrumente de acțiune adecvate pentru rezolvarea nevoilor comunității
- Vom identifica surse de finanțare și acțiuni de generare/atragere a surselor necesare, contribuind astfel la sustenabilitatea proiectului
- Planul de acțiune va fi prezentat și supus adoptării de către Consiliul local în vederea implementării și monitorizării
Această activitate este doar o etapă din acest proiect minunat care va aduce multă schimbare în viețile persoanelor care vor face parte din proiect și va contribui foarte mult la dezvoltarea comunității.
Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă!
Proiectul este derulat de Asociatia Alfa Grup în calitate de Promotor și Primăria Comunei Sălacea, în calitate de Partener, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Descoperă mai multe despre proiect aici – https://salacea.alfa-grup.com/
Proiect derulat de: