facebook-pixel
Scurtă descriere

Schimbă vieți

Un copil abandonat este ca un pom fără rădăcini: nesigur, speriat și mai ales expus, condamnat de la început să cadă. Însă experiența și munca noastră îndreptată spre binele acestor copii ne-au demonstrat, în cei șapte ani de activitate ai asociației noastre, că EI POT PRINDE RĂDĂCINI ȘI POT DA ROADE! Mai mult de atât, copiii au absorbit cu bucurie și cu entuziasm orice investiție a noastră, orice dram de încredere în creșterea lor personală.
Intenția noastră inițială a fost una simplă, aceea de a le oferi afecțiune și îndrumare pentru a-i urni din blocajul emoțional cauzat de trauma bandonului / abuzului / neglijării, cât încă se mai putea, în scurtul timp de care mai dispuneam până când ei ar fi ajuns tineri adulți. Dar această inițiativă s-a dezvoltat apoi exponențial, în primul rând din cauza resurselor interioare, a vitalității și a creativității nebănuite pe care le-am descoperit în acești copii.
Calendarul lunar al activităților noastre s-a diversificat mult de-a lungul anilor, pliindu-se din ce în ce mai fidel pe nevoile și înclinațiile tinerilor noștri beneficiari care, prin feedback-ul lor, ne-au încurajat mereu să gândim în termeni mai largi, mai îndrăzneți. Acum, acest calendar include:
● Activități sportive prin Clubul Sportiv Transilvania SEEDS
● Activități artistice:
– Alfa Band: repetiții cu trupa și lecții individuale de canto, chitară, flaut
– Ateliere de pictură
– Street Dance
● Întâlniri motivaționale și de dezvoltare personală
● Activități de recreere:
– plimbări în parc, ieșiri la mall, la film sau la spectacole pentru copii, la patinoar sau la iarbă verde
– în funcție de anotimp, tabere.
Chemarea noastră este să Schimbăm cât mai multe Vieți de copii și tineri abandonați; să fim prezenți în toate centrele de plasament și casele de tip familial din județul Cluj pentru a îmbunătăți, într-un mod personalizat, situația de viață a copiilor și adolescenților de aici, ajutându-i să se recupereze emoțional și fizic pentru a-și putea folosi apoi întregul potențial. Urmărim dezvoltarea lor individuală, tranziția eficientă spre o viață independentă și armonioasă cu ei înșiși și cu societatea din care fac parte.
Copii și adolescenți, rezidenți ai centrelor de plasament sau ai caselor de tip familial:
● abandonați de părinți
● cu părinți decedați sau
● cu părinți decăzuți din drepturile parentale din cauza abuzului (fizic, sexual) sau a neglijării la care și-au supus copiii.
Numărul de beneficiari:
- aproximativ 500 de beneficiari în tot județul Cluj.
1. AFECȚIUNEA ȘI TIMPUL – dragoste, atenție și încurajare acordate din abundență și
concretizate prin:
● ieșiri în parc, la mall, pizza, cofetărie, spații de joacă etc.
● sărbătorirea zilelor de naștere
● activități sportive individuale și de grup (fotbal, dansuri, bowling, cățărat etc)
● ateliere de handmade și pictură
● excursii, tabere, drumeții, ieșiri la grătar.
2. NEVOI MATERIALE SPECIFICE – în completarea nevoilor de bază asigurate de către
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului, îi sprijinim pe copii și tinerii cu:
● tratamente stomatologice
● tratamente și investigații medicale
● meditatii școlare (lunar – pentru examenul de capacitate / bacalaureat /admitere la facultate, limbi străine)
● haine, jucării, produse de igienă personală, rechizite, încălțăminte etc.
● echipamente sportive
● abonamente pentru cursuri individuale de dans, canto, pictură, chitară
● consumabile pentru atelierele și activitățile de grup
● alimente pentru excursii / ieșiri în natură.
3. TERAPIE ȘI DEZVOLTARE PERSONALĂ – în vederea maturizării emoționale și spirituale a copiilor/tinerilor instituționalizați, le oferim acestora:
● Psiho-terapie individuală și de grup
● Întâlniri de grup cu tematici motivaționale
● Consiliere de grup
● Dezvoltare spirituală
● Vizionare de filme motivaționale
● Alte activități de dezvoltare personală.

Nu este activitate în care să nu ne gândim că primim din partea acestor copii mai mult decât le dăruim, realitate care întărește în noi convingerea că nu numai ei, copăceii, au nevoie de noi, ci și noi, pădurea, avem nevoie de ei, până când, într-un final fericit, nu ne vom mai distinge unii de alții!

Un copil abandonat este ca un pom fara radacini: nesigur, speriat, bolnav si mai ales expus. Aparent, condamnat deja sa cada.

Ne dorim ca acesti minunati pomisori sa nu creasca stramb, sa nu aiba cicatrici, sa nu intepe. Ei pot da roade!

Afectivitatea si educatia sunt ingredientele de care au nevoie. Cat inca se mai poate.

Impreuna cu voi, putem schima lumea! O putem schimba atat de major incat nu doar ei sa beneficieze de schimbarile din viata lor – dar chiar si noi, fiecare in parte si pe ansamblu, ca si societate.

Udat la timp… copacelul poate prinde radacini!