facebook-pixel
Scurtă descriere

Alfa Band

În urmă cu şapte ani, i-am cunoscut pe primii copii proveniţi din mediul instituţionalizat cu care aveam apoi să lucrăm. Rareori ne-a fost dat să întâlnim copii mai rezilienţi; în contextul puternic regularizat şi structurat în care se află, ei găsesc nenumărate căi de a răzbi. Dar am văzut şi că acest răzbit uzează, oboseşte fiinţa unui copil; în timp, el se deprinde ori să uite de sine şi să facă mereu pe plac adultului, ori să nu depindă de nimeni şi de nimic.

Muzica a fost una din cele mai fireşti punţi de legătură dintre noi (a nu ştiu câta tură de adulţi vizitatori din viața lor) şi ei, copiii suspendaţi între grija statului şi perspectiva unui viitor incert. În momente cheie, cântatul nostru împreună ne-a înfrăţit, ne-a dovedit cât de asemănători suntem în umanitatea noastră. Dar nu numai atât, muzica constituie pentru unii dintre aceşti copii un preţios exerciţiu al libertăţii, al preferinţelor şi înclinaţiilor personale, un proiect interior în care ei sunt arhitecţii.
Dacă ratam aplecarea lor spre artă, dacă nu îi înţelegeam şi nu îi susţineam în dorinţa lor de a face muzică, dacă am fi insistat, anxioşi, doar pe ocupaţiile pragmatice, i-am fi ratat pe ei.
Aşa s-a născut, în urmă cu trei ani, trupa Alfa Band, formată integral din copii/tineri instituţionalizaţi care nu mai asociază, iată, lipsa unei familii cu îngroparea propriului talent. Repetiţiile trupei constituie mici laboratoare în care se concep cântece, se rafinează talente native, se întăresc caractere şi se sudează o echipă, sub supervizarea binevoitoare şi pricepută a profesorilor. Acest mod atractiv de educaţie informală insinuează pe negândite în personalitatea copiilor sentimentul de
competenţă, de valoare personală, de autonomie. Viitorul devine posibil în propriii lor termeni, iar expertizei muzicale i se adaugă insuflarea unor valori pe care noi le considerăm cardinale în devenirea acestor tineri artiști:
– O solidă etică a muncii – practica susținută, punctualitatea, colegialitatea sunt cele care asigură punerea în valoare a abilităților
– Perseverența – un angajament luat presupune participarea activă, constantă, stabilă la orele de educație muzicală
– Gestionarea timpului și prioritizarea activităților zilnice
– Menținerea unor performanțe academice satisfăcătoare – educația muzicală și cea școlară se susțin reciproc.

În noiembrie 2019, în urma unei finanțări, am reușit înregistrarea în studio a primului album Alfa Band, album pe care l-am intitulat “Buchet”, iar la finele anului 2019, lansarea a două videoclipuri; ambele demersuri, realizate într-o manieră profesionistă, ne-au dat mare avânt și încredere în proiectele viitoare ale trupei. Vă invităm să urmăriți roadele muncii lor:

Conform studiilor UNICEF, stimularea educaţiei şi creșterea accesului la cultură creează oportunităţi concrete pentru integrarea pe piaţa muncii și incluziunea reală a tinerilor care ies din sistemul de protecție. Cu alte cuvinte, acești copii/tineri, marcați foarte puternic de trauma abandonului în toate aspectele vieții lor, au șansa, în cadrul acestui proiect, de a-și întări simțul propriei valori și încrederea în sine prin participarea la un act artistic de mare ținută profesională. Iar aceste sentimente, odată consolidate, se vor transpune în planuri de viitor mai îndrăznețe, în asertivitate, în adoptarea unei atitudini proactive în construirea propriului parcurs școlar și profesional.

Mai mult, prin exemplul său personal, Alfa Band dovedește și altor copii institutionalizati „CĂ SE POATE”, că originile unui copil nu îi pecetluiesc viitorul, chiar dacă uneori îi îngreunează procesul de maturizare.

Alfa Band se adresează în special copiilor proveniți din centrele de plasament/casele de tip familial de pe raza județului Cluj, dar și adolescenților care au părăsit sistemul de protecție a copilului și au activat la un moment dat în alte proiecte Alfa Grup.
13 copii și tineri beneficiază în prezent de activitățile acestui proiect. Întâlnirile pentru repetitii sunt așteptate cu nerăbdare de noi toți, ele fiind nu doar prilejuri de a exersa și de a cânta împreună, ci și de a ne împărtăși ultimele noutăți, problemele și bucuriile. Suntem o echipă în care prietenia, cooperarea, armonia au loc de cinste, pe baza lor dezvoltându-se relații de calitate.
1. Terapia prin artă contribuie la:

– dezvoltarea inteligenței emoționale
– dezvoltarea abilităților de exprimare
– comunicare și relationare
– creșterea adaptării în societate
– dezvoltarea inițiativei personale
– dezvoltarea imaginației și a spiritului creativ
– reducerea tensiunilor și a anxietății,
– dezvoltarea unor strategii funcționale de rezolvare a conflictelor
– dezvoltarea sentimentului de competență.

2. Afectiune, timp și răbdare
Încercăm să învăluim tot ceea ce oferim copiilor – lecții, cunoștințe, informații – în afecțiune și atenție personalizată. Comunicăm permanent cu profesorii care conduc repetițiile și cursurile de instrument, pentru a le furniza date exacte despre personalitatea unică și înclinațiile fiecărui copil aflat sub îndrumarea lor. În funcție de vârsta micilor muzicieni, de dorințele și abilitățile lor, le oferim acestora cursuri de canto, de chitară sau de flaut.

În perioada relativ scurtă de la înființarea trupei Alfa Band am remarcat cu ușurință câteva schimbări semnificative în viața copiilor:
– Acestora le-a crescut stima de sine și încrederea în forțele proprii
– Și-au îmbunătățit rezultatele școlare
– Își gestionează emoțiile și își organizează timpul liber complet diferit față de momentul intrării în proiect
– Și-au îmbunătățit simțitor calitățile artistice – deși unii dintre ei au pornit de la zero
– Onorează cu entuziasm și cu încredere orice invitație de a cânta – li se deschid mereu uși noi
– Interacționează degajat cu alți copii, din familii, în cadrul cursurilor saptamanale de canto, dans sau instrument.

Au învățat să recunoască fără rușine, fără complexe faptul ca nu au o familie și o fac într-un mod adecvat social, cu demnitate și curaj, atunci când este cazul – iar pentru noi, acesta este unul din cele mai speciale rezultate ale proiectului Alfa Band.